După 22 de ani, Franța realizează Marele Slam în Six Nations.

Irlanda câștigă Triple Crown și, în momentul asta, e cu trei puncte în clasament în fața Franței. ceea ce face Le Crunch și mai pasional. 4 eseuri contra Scoției este ceva normal, să spunem, mai ales că s-a jucat pe Aviva Stadium. după cinci meciuri Irlanda este posesoarea unei diferențe de + 105 puncte, cu 169 puncte înscrise. Franța are + 56. scorul final : 26-5. suiți în vagoane și hai la Paris! Chapeau bas, Monsieur Galthie! Franța a reușit Marele Slam învingând Anglia, fără bonus point dar cu 3 eseuri la 1. Franța a demonstrat în doi ani că se poate construi o echipă omogenă, aducînd împreună supertalente de gen Dupont sau Fickou cu oameni teribil de muncitori precum Aldritt sau Danty. in teren se miscă dezinvolt, accelerează neiertător cănd e cazul, se apără ca și când patria e în pericol (e la modă) și au acel zvâc, gen Dupont, când se ivesc oportunități. ce mi-a mai plăcut în acest an este viteza în care pasează și construiesc fazele de eseu. cu această calitate i-au omorât azi pe englezi. despre învinși, mărturisesc, încă o dată, că nu înțeleg nimic din strategiile lui Eddie Jones. am văzut ore și ore de antrenamente ale Angliei, dar și secvențe de la Marcoussis. știind despre intensitatea cu care se lucrează pe jocul în viteză în cantonamentele franceze, Jones nu și-a pregătit apărarea în aceeași notă. Daly, Slade, Marchant și mai ales Furbank au fost surprinși de multe ori de viteza umbrelor franceze. Marcus Smith și-a urmat imperturbabil stilul de la Quins, șuturi peste șuturi, fără adrese precise. la club, el i-a învățat pe coechiperi și se sincronizează cu ei. astă seară doar 3-4 șuturi au putut fi valorificate. mie, cel puțin, mi-e clar că nu se potrivește (Smith) cu Youngs. Elis Genge și Jamie George s-au bătut pentru fiecare balon ce le-a trecut prin față și, ca să nu cârâie nustiucine, la spartul tărgului, hopa și Sinckler în locul lui Stuart. a fost rușinoasă introducerea în teren a lui George Ford. in minutul 77. ca să ia și el un ciubuc, prima de joc. jalnic. dar, asta e RFU îl ține pe post pe Jones și, bănuiesc, că până la RWC 2023. revenind la învingători, mi-au plăcut în afară de cei expuși mai sus, Gabin Viliere (un foarte bun și prompt grataragiu pentru coechipierii săi), Anthony Jelonch pentru placajele sale deosebit de eficiente și elegante, Gregory Aldritt pentru fantasticele sale recuperări de la mai puțin tehnicii săi adversari, englezii. Jaminet controlează bine fundul terenului și pentru asta este iertat pentru ratările sale. Cyrille Baille și Uini Atonio, pilieri de clasă, capabili de mare travaliu. în fine, Franța a ajuns la un nivel de la care poate privi cu speranță RWC de la ea de acasă. dar să nu uite cum a fleșcăit-o Anglia în aceeași postură (e drept că nu Eddie Jones era antrenor ci Stuart Lancaster). a fost o ediție reușită această SixNations 2022 și pentru că a emanat această echipă a Franței.