Asa a fost ieri dupa-amiaza la Dublin, pe Aviva Stadium. Tara Galilor si-a luat revansa fata de infrangerea umilitoare de pe Millennium Stadium de acum trei satamani. Doua fenomene s-au petrecut simultan si nu stiu cum sa stabilesc cauzalitatile care au dus la o asemenea evolutie. Tara Galilor a renascut din nimic si a dominat o Irlanda parca nauca dupa o noapte de chef. E adevarat ca au reintrat Halfpenny, North si Biggar, piese de baza in mahjongg-ul galez. Dar Irlanda a aliniat aceeasi echipa, pe care poti s-o definesti dupa spiritul jocului. Ba, in plus, au reintrat Jonathan Sexton si Paul O'Connell, ceea ce trebuia sa dea jocului verzilor un plus de claritate. Deci, pe de-o parte, Irlanda avea cateva atu-uri in plus, unul dintre ele fiind acela de a juca acasa. Increderea in sine pe care au aratat-o oamenii din trupa lui Joe Schmidt in ultimele meciuri plus locul 2 in ierarhia mondiala erau, de acum, pilonii moralului acestei echipe. Oamenii de baza ai echipei erau toti in teren si un meci cu Tara Galilor era, cum este intotdeauna, o mare provocare. Se pare insa ca aceste elemente pregatitoare pentru inca o victorie in palmares n-au fost suficiente. Ce le-a lipsit atunci? M-as limita sa citez dintr-un veteran al rugby-ului romanesc, Dumitru Bebe Manoileanu, care spunea (si eram langa el), "miza meciului este motorul care te duce la victorie". Ei bine acest meci nu a avut nici o miza. A fost doar un meci de pregatire intre doua selectionate care se cunosc foarte bine intre ele si care nu-si pot prezenta, reciproc, cine stie ce surprize. Irlanda nu putea pierde locul 2 in ierarhia World Rugby si nici Tara Galilor locul 6.
Warren Gatland, cunoscut drept surprize man, a mai scos din maneca o echipa. Total diferita fata de cea de pe Millenium, fara Hook, de exemplu. Si o alta tactica, ofensiva de data asta. Aparare foarte avansata, atacuri pe aripi si cat mai putine penalitati oferite adversarilor, tinand cont ca in teren era Sexton. Dat fiind ca si Irlanda este o echipa de atac, si-a organizat apararea cu un om in plus pentru fiecare atac advers, astfel incat pe fiecare irlandez erau marcati cate trei galezi. Si au reusit, in cele mai multe ocazii sa contreze incursiunile unor Keith Earls, Jimmie Heaslip, Jordi Murphy ori Rob Kearney. Ca sa demonstreze ca acea infrangere acasa a fost un accident de parcurs al pregatirii pentru RWC,galezii au fortat in permanenta jocul in terenul irlandez. Au dat primul eseu al meciului, al lui Tipurici, au transformat trei penalitati (unde este suveran Halfpenny) iar restul de cinci le-au fortat prin tuse lungi, cat mai aproape de buturi. Omul meciului a fost flankerul de fier, Justin Tipuric, care a hartuit in permanenta defensiva verzilor.
Ce concluzii s-ar putea trage dupa acest rezultat surpriza? Evident, in perspectiva Cupei Mondiale. Nu m-as grabi sa ma pronunt asupra prestatiei Irlandei decat dupa meciul cu Anglia, din 5 septembrie, cand si Tara Galilor mai are un meci, dar cu...Italia. Tara Galilor este oricand o echipa capabila se joace la victorie. Doar cand nu vrea, nu face meciuri bune. Gatland este un mare antrenor si un mare strateg. Ceea ce i s-a intamplat in penultimul meci cu Irlanda a fost un moment de slabiciune, pentru ca a vrut sa-i mai dea o sansa lui Hook, iar acesta a irosit-o cu inconstienta.
Italia? ca tot o aminteam mai sus... Ei bine, Italia s-a facut de ras pe Murrayfield, 7-48! A incasat sase eseuri din care trei din interceptii ale unor executii neglijente ale italienilor. Omul meciul a fost Alasdair Dickinson, pilierul care l-a macinat cate un pic in fiecare gramada pe Castrogiovanni. Scotienii n-au oferit decat o penalitate italienilor, dar acestia au fost mai generosi, 7 din care patru transformate de catre Greig Laidlow. Italienii au mai avut doi jucatori sanctionati cu carton galben. Vern Cotter a transformat radical echipa Scotiei intr-un team de atac. In care ieri au stralucit Tim Visser (din toamna la Harlequins) si Sean Lamont, fiecare cu cate doua eseuri. Greig Laidlow, cu toate pacatele sale, este un deschizator de joc de atac. Pyrgos (desi ieri a fost rezerva) are aceeasi atitudine. Din echipa Italiei, fara busola, fara obiectiv, singurul care ar putea fi recomandat pentru calitatile si jocul sau ar fi Michele Campagnaro, jucator complet, utility back de manual. Nu vreau sa vorbesc despre lipsa de tactica a Italiei, pentru a lasa strategilor romani sa-si acordeze instrumentele. Italia este - teoretic, cel putin- o echipa de batut. Pe Canada am vazut-o deja. Desi formata in majoritate din debutanti echipa Canadei stie de joace in mare viteza, asa cum au aratat-o in meciul cu SUA dar, (este o caracteristica nationala) se comporta cu o mare naivitate in momente decisive. Si noi avem momente din aceasta categorie insa sa nu uitam ca viitoarea noastra adversara din grupa vine cu o motivatie sportiva superioara, cea specifica spatiului nord-american.
Sambata viitoare: Tara Galilor-Italia si Anglia-Irlanda. Bucurati-va de rugby, prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu