Castres stinge lumina la Toulon

Meciul s-a putut vedea la TV5. Cu comentariul, evident, in franceza. De aici si incredibile jocuri de cuvinte. Castres Olympique erau "les castres" (castratii) iar vedeta acestora, Rory Kockott era "Cocotte" (transcris fonetic- cocota). Amuzant, uneori. A fost un spectacol asteptat si mult comentat, dat fiind ca era, printre altele, al 114-lea campionat al Frantei. In istoria lor recenta, Toulon mai castigase titlul in 1992 (victorie cu 19-14 la Biarritz si ultimul meci oficial al lui Serge Blanco) iar Castreas cucerise titlul cu un an mai tarziu, 1992, dupa victoria cu Grenoble (14-10). Toulon terminase campionatul regulat in pozitia a 2-a, Castres, in a 4-a. Dupa eliminarea echipei din Auvergne, celor din Castres le crescuse cota la casele de pariuri pana in vecinatatea celei a echipei de la Mediterana, 1,35/ 1,22. Toulon venea dupa turul de forta din ultimele doua luni, incununat cu HCup. Aveam toate premisele sa vedem un joc angajat, desi o buna parte a comentatorilor sportivi reduceau partida la duelul loviturilor de picior intre Wilkinson si Kockott. Si asta datorita egalitatii virtuale intre cele doua inaintari. In parte, predictiile s-au confirmat. Cu o singura exceprie. Cele doua dropgoaluri ale lui Tales, reusite la o diferenta de 3 minute (71 si 74), in momentul in care Wilkinson apropiase Toulon-ul la diferenta de un eseu. Scorul fusese creionat de eseul foarte siret al lui Kockott din prelungirea primei reprize (10-3 pentru Castres Olympique). In a doua repriza raportul de forte se pastreaza relativ acelasi, contre si greseli de ambele parti. Un angajament fizic urias, de ambele echipe, cu o mentiune aparte pentru agresivitatea "castratilor", uneori prea bruta dupa gustul celor care vad si meciuri din alte campionate. Loviturile de picior ale lui Tales vin exact in momentul in care, gratie lui Jonny, Toulon redusese diferenta la un punct. Atunci s-a jucat meciul. Nu a mai contat penalitatea reusita de Kockott si nici eseul mult prea tardiv al lui Delon Armitage (din prelungirile reprizei a doua). Castres s-a dovedit o echipa unita, bine preparata tactic, fara vedete dar cu jucatori motivati puternic. Poate, cum spuneam, cam neslefuiti pe partea fizica si jucand de multe ori la limita legii 10 din regulament. Este adevarat ca nici Jérôme Garcès nu a sanctionat prea desele cafuiaje ce au curs tot timpul dincolo de lupta pentru balon. Dar asta e, jocul a curs in favoarea celor care au produs surpriza. Toulon a parut o echipa rutinata dar si obosita si plictisita de un sezon lung si dificil. Ceea ce i-a pierdut in finala de asta seara a fost plasarea deciziilor de joc tot pe umerii lui Wilkinson. Care este, sa recunoastem, cam stereotip in ultima vreme. Tot timpul, la a doua sau a treia pasa, jucatorii Toulon-ului avea cel putin un jucator advers in fata si erau pusi la pamant. Nici deplace-urile sale nici loviturile tactice nu au fost inspirate. Michalwek nu a contat iar Tillous-Borde, care l-a inlocuit, nu a produs nimic creativ. Nu a contat ca Botha si intreaga linie a treia a muncit enorm in aparare. A fost suficienta acea siretenie a sud-africanului Kockott din sfarsitul primei reprize ca sa arate cine face legea pe teren. Surprinzator acest demiu care, in majoritatea timpului a jucat si ca uvertura. Tactica a fost aceeasi ca in meciul celor din Castres cu Clermont, aparare avansata si contre explozive. Iar acest Kockott este si foarte iute si extrem de ingenios. Daca mai adaugam si droapgol-urile lui Tales, executate calm si precis, avem tabloul de bord al victoriei "olimpicilor" din Castres. Se cuvine a remarca, tot de la invingatori siguranta lui Dulin (un fundas cerebral) si eficacitatea cuplului Claassen si Caballero din linia a treia. Nu avem decat sa ne inclinam si sa zicem "Chapeau bas, messieurs du Castres!" Toulon a pierdut dubla dar ramane, pana la anul, campioana Europei. Si ei ar trebui felicitati, macar pentru spectacolele oferite in Heineken Cup si in semifinala cu Toulouse. Asta e, sportul inseamna si infrangeri, nu numai victorii. La malul Mediteranei se pregatise, probabil, un mare spectacol stradal. Dar n-au mai avut lumina pentru ca le-a stins-o Castres. Pe Stade de France, cu 80.000 spectatori de fata.