Ce vreti mai mult decat ati vazut in aceste doua zile? O Franta resuscitata, o Irlanda ca un tanc si o Scotie care ingenunchiaza Anglia.
Nu o sa fac o cronica conventionala, pentru ca ar fi pacat sa stricam starea de multumire fata de ce poate oferi rugby-ul cu sabloane si redactari inspirate.
As vrea sa scriu despre unii oameni care stau in spatele acestor performante. De exemplu, despre antrenori dar si despre jucatori. Pentru ca daca nu ne-ar placea ceea ce am vazut, am vorbi ca despre football, ceea ce cred ca v-ar displacea asta seara.
Franta - Italia. Recunosc ca nu aveam asteptari prea mari. Poate o Italie mai ofensiva care sa le puna mai multe capcane gazdelor. Dar surpriza a venit din partea francezilor. Care au inceput sa atace frontal si nu pozitional. In ciuda lipsei de inspiratie in a alege o uvertura mai creativa, expiratul Beauxis s-a pus pe suturi. Fara consecinte. In lot mai era un expirat, dar mai in forma decat Lionel. Apartin aceleiasi generatii, au peste 32 de ani. Inlocuitorul de numeste Trinh-Duc. Care a si intrat in teren. Doar in min.70. Doi oameni au fost fundamentali ieri, Guilem Guirado (taloneurul care face de toate, e soldatul universal). Uzura meciului pe inaintare l-a scos in joc dupa prima repriza, dar atat cat a jucat, a fost monumental. Al doilea este bau-bau-ul Bastareaud. Care a spart cum a vrut apararea italiana, uneori cu cate trei jucatori pe el. Pe Basta se pare ca il inspira, la club, faptul ca face pereche pe centru cu Ma'a Nonu. Are o alura mai robusta dar acelasi stil. Vorbind, in efect, de doi oameni de la Toulon. Daca il mai adaugam si pe Romain Taofifenua, intrat pe finalul reprizei secunde, inseamna ca mai avem un toulonez. L-am mai remarcat pe Maxime Machenaud care si-a facut datoria de suteur, cu o singura exceptie, la transformarea primului eseu. Si apropos de suturi sa-l adaugam la lista de toulonezi pe care s-a putut conta si pe fundasul Hugo Benneval cu degajari eficiente. Poate ca Brunel s-a trezit si a acut inspiratie, poate ca echipa a avut un moment (mai multe) de gratie. Oricum echipa Frantei s-a miscat mai bine. Trebuie sa tinem cont ca a avut in fata echipa Italiei, care, dupa mine nu mai face fata exigentelor turneului celor Sase. Italia fara Sergio Parisse e o echipa de tier 2. Din pacate, face 35 de ani in curand si se cunoaste ca uneori trage de el ca sa-si ajute echipa. In rest, Italia incaseaza eseuri si onoreaza anual (cel putin in ultimii trei ani), lingura de lemn. Jaques Brunel cred ca este primul antrenor francez recent care se orienteaza in afara efectivelor marilor echipe (de traditie) pentru a selecta lotul sau. Sunt mai putini oameni de la Clermont, Toulouse, Racing si mai multi de la echipele care au preluat leadership-ul in Top 14 in ultimii ani. S-ar putea ca strategia lui sa dea rezultate insa erori de tactica precum Beauxis se cunosc la nivelul unei selectionate nationale. La nivel de club hai ca mai merge sa fi monotom si stereotip. Insa intr-o selectionata cu pretentii, nu e loc de asa ceva. Nota 7.
Irlanda - Tara Galilor. Se anunta a fi derby-ul etapei. Noul stil de joc al galezilor, intinerirea lotului si revenirea in echipa a trei dintre jucatorii exponentiali- Halfpenny, Dan Biggar si Gareth Davies anunta o provocare foarte intensa pentru o echipa a Irlandei care nu prea pierde acasa. In ansamblul sau partida a fost una excelenta, aspectul datorandu-se atat stilului de atac irlandez cat si vioiciunii in constructie a galezilor. Oaspetii au controlat partea a doua a primei reprize, preluand conducerea de la gazde in minutul 21. O data cu supebul eseu inscris de excelentul Gareth Davies dupa o lucratura realizata de ofensivul Aaron Shindler. Jocul penalitatilor au readus Irlanda la conducere prin eseul lui Bundee Aki, in minutul 40+2. 15-13. Dupa jumatatea perioadei de joc, galezii au fost mai expresivi in joc si mai imaginativi desi la fel de ofensivi ca irlandezii. Greul pentru gazde l-au dus Cian Healy si Rory Best (la a 109-a selectie) din inaintare si Keith Earls plus Rob Kearney de pe linia de fund. Adica veteranii Irlandei, cu toata experienta lor internationala. De partea cealalta, schimbarea de strategia a pretiosului Warren Gatland (la modul propriu), ilustrata prin re-orientarea catre jucatori tineri si creativi (Scarlets) a produs nasterea unor linii teribil de eficace cum ar fi, de exemplu, linia a treia ce devine standard in acest Turneu: Shindler-Navidi-Moriarty sau sarniera Gareth Davis (Scarlets) - neozeelandezul Gareth Anscombe, (Cardiff Blues), care l-a inlocuit pe Biggar in minutul. 65. In repriza a doua Conor Murray si Johnny Sexton au dovedit ca sunt perechea de mijlocasi nr. 1 din Europa. Sexton nu a stralucit cum a facut-o la Paris dar a muncit mult pentru victorie. Murray ne-a aratat ca este si un transformeur de nadejde, transformand o penalitate si eseul lui Stockdale (al doilea) din minutul 81. Un meci care se termina 4-3 la eseuri este sau poate fi unul care sa-ti tina treaza atentia toate cele 80 de minute. Azi, la Dublin s-a jucat pe viata si pe moarte. Neo-zeelandezul Glen Jackson, oficialul partidei, lasat jocul liber, pentru ca era prea frumos ca sa-l opreasca din naturalul lui. Privind cei doi antrenori, atat Strauss cat si Gatland (ambii neo-zeelandezi) sunt oameni care au pus pe picioare echipe de varf la nivelul clasamentului mondial. Ezitarile recente ale lui Warren Gatland (precum retragerea si la nationala Wales si de la turneele Lions) nu au temei pentru ca om,ul este prea serios si profesionist ca sa se poarte ca un antrenor sastisit de football. Nota 9 meciului.
Scotia - Anglia. Aparent partida avea doar o incarcatura simbolica, Cupa Calcutta, oferita in fiecare an invingatoarei din acest meci. Desi Scotia a mers din bine in mai bine in ultimii ani, cam de la semfinala cu Australia de la World Cup 2015, majoritatea pariorilor n-ar fi mers pe mana Scotiei. Anglia castigase ultimele doua editii Six Nations, una cu Grand Slam si avea un lot experimentat cu rezerve cam de aceeasi valoare cu titularii. Nu au fost multi cei care (cu exceptia majoritatii spectatorilor de pe Murrayfield) au mers pe mana gazdelor. Lumea isi amintea usturatoarea infrangere de la Cardiff din prima etapa. In plus, noul antrenor, Gregor Townsend, nu produsese (inca) spectacole de calitate. Ei bine, in ciuda acestor aparente, Scotia a produs cea mai surprinzatoare aparitie din ultimul an, batand la scor campioana en titre, Amglia (25-13). Mai intai despre invinsi. Au fost surprinsi chiar din debutul partidei de viteza si tehnica scotienilor. Si nu numai atat, gazdele au etalat un rugby surprinzator de disciplinat. Toate cele 4 (patru) eseuri scotiene (primele 3 in repriza intai) au avut in mijlocul realizarii lor efortul celebrei linii de treisferturi Maitland - Huw Jones - Tomy Seymour - Stuart Hogg, asistate de celebra pereche Laidlaw & Finn Russell. Opusii lor, Care si Ford nici nu s-au vazut pe teren azi. Linia a treia engleza, Robshaw, Lawes si Hughes au facut fata cu greu atacurilor sistematice si intepatoare ale scotienilor. Huw Jones, un adevarat uragan a culcat doua eseuri in prima repriza Alaturi de el si Maitland, tot pe un atac al lui Huw Jones, a mai inscris (tot) in prima repriza. Joculm din primele 40 de minute a putut fi sintetizat nu numai de raportul de 3-0 la eseuri ci si de statistica turnover-urilor: 8-2 in favoarea celor ce au atacat tot timpul. In mitanul secund, englezii intra cu alta atitudine pe teren, mai putin scortoase si mai orientata catre joc. Dar nu pentru un joc deschis, mobil, in viteza si catre unul de uzura, inchis, pe contre (in care contau pe viteza lui Jonny May sau Jonathan Joseph ori pe smecheriile tehnice ale lui Farrell). Scotia, constienta de scorul la pauza (22-6), a trecut in aparare, constienta fiind de forta de atac a Angliei. Si le-a reusit. Farrell a reusit, pe interceptie, sa inscrie un eseu, sa-l transforme si sa reduca tabela la 22-13. . Mike Brown, Watson, mai tarziu Jack Nowell au incercat si ei sa sparga zidul apararii gazdelor dau s-au lovit, ca in desene animate de pereti prea grosi pentru puterile lor. Undeva, dupa ce se terminase perioada schimbarilor (care nu au adus nici macar un plus jocului), Finn Russel transforma o penalitate care avea sa inchida tabela: 25-13. Arbitrajul, in nota obisnuita, a lui Nigel Owens, a avut darul de a potenta spiritul jocului scotian si a enerva jucatorii englezi ( a se urmari dialogurile cu Dylan Hartley). Un alt meci de nota 9.
In clasament, dupa 3 etape, Irlanda conduce (12 puncte), Ii urmeaza Anglia cu 9 puncte, Scotia cu 8 puncte, Tara Galilor cu 6 puncte, Franta cu 6 puncte. Italia nu a reusit sa acumuleze nici un punct.
Urmeaza, dupa o pauza de inca doua saptamani, etapa a 4-a ; pe 10 martie Irlanda-Scotia si Franta-Anglia iar pe 11, Tara Galilor Italia.
La buna vedere prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu