duminică, 12 noiembrie 2017

Nord contra Sud, runda inaugurala


Seria meciurilor a inceput, in fapt, saptamana trecuta: Japonia 30 - Australia 63 si pentru ca Japonia este o tara de deasupra Ecuatorului. 

Ieri, s-au disputat mai multe partide-test, dintre care se cuvine a aminti sase. In paralel cu acestea s-au mai jucat Georgia 54 - Canada 22 sau Moldova 7 - Olanda 59.

Pe scurt, Australia si Noua Zeelanda s-au impus, Fiji Samoa, Argentina si Africa de Sud au pierdut intalnirile.  

Cel mai placut meci a fost, dupa mine, cel dintre Scotia si Samoa, 44-38. S-au inscris 11 eseuri (6 Scotia, 5 Samoa), jocul a fost fluent si niciuna dintre echipe nu s-a menajat.

Anglia s-a cam chinuit cu Argentina. Lipsa de fantezie a elevilor lui Eddie Jones s-a coroborat cu absenta tupeului la argentinieni. Singurii care au muncit cu adevarat au fost Nathan Hughes si Sam Underhill din linia  treia ca si Mako Vunipola. Doua eseuri contra 1, Anglia neconvingatoare. 

Tarii Galilor i-a trebuit o repriza in care australienii au cam facut ce au vrut pe teren pentru a se trezi in joc. La pauza, 7-17 (un eseu contra doua). Dupa pauza, gazdele ies la joc si reusesc in mai multe instante sa echilibreze jocul. Insa diferenta de clasa a fost prea mare, Hooper si Kurtley Beale mai inscriu cate un eseu. Linia 1 a australienilor, cea mai eficienta din randul echipelor de elita (Scott Sio/Tatafu Polota-Nau/Sekope Kepu) si Michael Hooper au destramat toate tentativele de atac alem galezilor. Si cand totul se relaxare (minutul 82), rezerva Harlan Amos, odihnita (intrase in minutul 65) se furiseaza ca o aripa si culca balonul pentru a incheia cu onoare partida. Final: 21-29. Kurtley Beale se va reintoarce in Europa la primavara iar Tatfu Polota Nau din decembrie va juca pentru Leicester Tigers.

Irlanda a umilit o echipa a Africii de Sud care a facut doar prezenta pe teren dar nu si in joc. 
Indiferent ce se va intampla in restul partidelor din acest noiembrie, soarta lui Alistair Coetzee este scrisa. SARU nu mai are rabdare cu el. Irlandezii au inscris patru eseuri ,desi in aceste intalniri nu se acorda puncte bonus, prin noili jucatori propusi de Joe Schmidt - Ruddock, Herring (nascut in Africa de Sud), Stockdale. Patru eseuri la 0. Perechea Conor Murray&Jonathan Sexton a facut tot jocul irlandez, fara ca adversarii sa opuna rezistenta. Tactica de a sta ipreponderent in aparare a fost falimentara pentru Boks. Irlabnda, acasa, ramane o nuca tare pentru orice echipa din Sud.

Ultimul meci al serii, Franta-Noua Zeelanda, cu doua jumatati distincte. Prima repriza a fost dominata net de All Blacks (un eseu la patru, 5-31) care, fara sa straluceasca au oferit francezilor lectii de eficacitate. Fifita, Cane si  Read au macinat gramada si aparatorii cocosilor din toate fazele. Dupa pauza, pe teren a intrat o echipa gazda cu mult mai motivata si determinata sa intoarca severul rezultat. Belleau si Dupont (inlocuit pe final de meci de Serin) au fost oamenii-cheie (foarte tineri fiind) al efortului francez de revenire in joc. Insa, in ciuda valului de schimbari de jucatori, echipa Frantei nu a reusit sa concretizeze mare lucru. Au primit, la o faza confuza, un eseu de penalizare care a mai redus din diferenta. Iar, pentru frumusetea jocului, in ultimul minut, Waisake Naholo inscrie al doilea sau eseu. Scor final: 18-38.  Sunt convins ca multi ar fi asteptat mai mult de la un astfel de meci. Chiar daca in repriza a doua a plouat,  baloanele au devenit lunecoase si toti jucatorii au facut risipa de efort, ambelor echipe le-a lipsit cate ceva din farmecul lor particular. Francezilor - combinatiilor pe treisferturi, ne-zeelandezilor- fluenta atacurilor. Ambele echipe sunt in reconstructie. Mai sunt doi ani pana la Cupa Mondiala, generatiile trebuie schimbate. Lui Guy Noves nu ii este usor sa-i gaseasca pe cei XV cu care sa reinvie gloria de altadata. Asta e pretul unui campionat cu salarii uriase si a importului masiv de jucatori din Sud pentru ca spectacolul sa creasca. Chiar daca au aparut jucatori noi in lot, ei inca nu sunt fiabili. Asa cum par sa fie cei noi din All Blacks. Diferenta de calitate dintre cele doua loturi rezida in cultura si educatia sportiva de la baza carierelor. As spune ca frncezii au pierdut si pentru ca in timpul spectacolului Kapa-o-pango s-au gasit cativa mitocani care sa fluiere.

Sambata viitoare: Italia -Argentina,  Tara Galilor-Georgia, Anglia-Australia, Scotia-Noua Zeelanda, Irlanda-Fiji, Franta-Africa de Sud.

In concluzie, Sudul domina Nordul, ceea ce mi se pare logic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu