sâmbătă, 27 iunie 2015

Super Rugby 2015: finala suta la suta neo-zeelandeza


Pentru patimasii rugby-ului, ziua de azi a fost un prilej de mare desfatare. S-au jucat doua partide de mare interes din perspectiva celor mai putin de 100 zile pana la startul Cupei Mondiale. In ambele s-au intalnit cate o echipa din Australia si o echipa din Noua Zeelanda. Brumbies vs Hurricanes si Waratahs (ultima detinatoare a trofeului) vs Highlanders'.

In ambele au castigat neozeelandezii, fie ca s-a jucat la Wellington, fie la Sydney. Ce au avut in plus neozeelandezii? Jocul mai cursiv, mai ordonat, respectul fata de stilul All Blacks, strapungeri in mare viteza pe treisferturi, multe eseuri, gramezi si tuse castigate regulat pe introducerile adversarilor, buni cordonatori de joc, posesie si teritorialitate superioare, psihic excelent. 

Rezultatele de azi: Hurricanes 29-ACT Brumbies 9 ( invingatorii-4 eseuri); Warratahs 17-Highlanders 35 (5 eseuri).  Insumat, 64 de puncte pentru invingatori, 26 pentru invinsi. 

Foarte relevant tinand cont de perspectiva evocata mai sus, Cupa Mondiala din septermbrie - octombrie. Dat fiind ca in cele doua meciuri au fost angrenati mai bine de jumatate din efectivele echipelor nationale standard, ne-am putut face o idee asupra stadiului de pregatire ale celor doua selectionate in fapt. Si inca ceva, cum exodul catre Europa va fi masiv dupa treminarea jocurilor Cupei Mondiale, ne-am fi asteptat sa vedem la lucru si cateva din elementele tinere, aspirante cu viitor la gloria celor doua selectionate. Si aici, diferenta foarte mare in favoarea oamenilor ale caror costume de gala sunt negre. N-as vrea sa fiu acum in pielea lui Michael Cheika. Sambata neagra din acest an i-a incurcat foarte tare perspectivele asupra oamenilor de baza cu care va construi echipa ce va juca in grupa cu Anglia si Tara Galilor. 

Din pacate, Cheika nu are foarte multe optiuni spre deosebire de Steve Hansen. In meciurile de azi s-au evidentiat doar parte din jucatorii de baza in echipa standard Wallabies: Tevita Kuridrane, Joe Tomane, Christian Lealifano, James Pocock de la Brumbies si Bernard Foley, Nick Phipps Tatafu Polota-Nau de la Tahs. Cam putini jucatori cu experienta. Au aparut, in schimb niste jucatori tineri de la care, in perioada de dupa 2015 se asteapta mult: Ita Vaea (26)-e tongan, Rory Arnold (24) cel mai inalt jucator din Super Rugby (2,08, 127), Robie Coleman (254)- toti de la Brumbies si Taqele Nayrararavoro (fijian) - de la Waratahs.

Jucatorii neozeelandezi consacrati si in forma buna azi au fost: de la Highlanders- Ben Smith, Aaron Smith iar de la Huricanes-Conrad Smith, Ma'a Nonu, Fratii Julian si Ardie Savea, TJ Perenara, Victor Vito, Dan Coles, Ben Francks. Si multi din tinerii promovati la cele doua semifinaliste au dat satisfactie:  Nebe Milner-Skudder (24), Beauden Barrett (24), Brad Shield (24) - Hurricanes plus Waisuke Naholo (fijian) si Lima Sopoaga (24) de la Highlanders. 

Finala dintre cele doua echipe din Noua Zeelanda se va juca sambata, 4 iulie, ora 22 (Ro) pe Westpack Stadium. Cu siguranta si aceasta partida va fi un regal. Pe curand, prieteni!

PS: Rezumate video

https://youtu.be/NEi078n6ahI

https://youtu.be/oKdnFBj0Hso


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu