Cum poate ploaia sa distruga imaginea unui sport

Ambele meciuri de ieri au fost compromise de ploaie. La Sydney a plouat tot timpul iar pe Loftus Versfeld doar in prima repriza. Parca terenul australian s-a prezentat mai bine decat cel din Pretoria, drenajul a functionat mai bine. Senzatia mea, la sfarsitul celei de a doua partide a fost o maxima insatisfactie fata de modul in care ambele intalniri au fost compromise de intemperii. Terenuri ude si nesigure, baloane ude si incontrolabile, jucatori care se chinuiau sa ramana in regulile jocului dar greseau pentru ca nu puteau sa-si controleze miscarile, parca am asistat, neputincios, la o tentativa de a distruge imaginea acestui sport. Am mai vazut, desigur, meciuri jucate in conditii meteo dificile dar parca niciodata nu s-a intamplat astfel. In zapada, pe ploaia englezeasca, in noroi, pe terenuti desfundate se joaca in toate colturile lumii noastre. Dar ceea ce s-a intamplat ieri in ambele situatii nu am mai vazut. S-a inventat rugby-ul pe plaja, el este OK. Dar rugby-ul in apa aproape pana la glezne nu este, sigur, OK. Jucatorii, profesionisti cum sunt, au acceptat conditiile si si-au vazut de treaba lor. Cum le permiteau abilitatile si automatismele. Ce a iesit am vazut cu totii, un contra-spectacol. Pe care cred ca fotbalistii si pletora de oficiali din jurul lor nu l-ar fi acceptat. Degeaba jucatori de talie valorica urieseasca precum Kieran Read sau Sam Whitelock, Michael Hooper sau Kurtley Beale, Bismarck du Plessis sau Ruan Pienaar, Horatio Agulla sau Marcello Bosch s-au straduit sa ramana in litera si spiritul regulamentului. Ploaia si victima sa, gazonul, nu le-a permis asta. Un arbitru cazut in fund, cu tot cu camera video proprie, n-am mai vazut, chiar daca a fost busculat de unul din cei 30 flacai voiosi nevoie mare care incercau sa ajunga si ei in faza. Nici australienii nici All Blacks nu au putut mai mult. Nici ca se putea astfel. Au incheiat partida la scor de armistitiu, 12-12. Bledisloe Cup mai asteapta. In Africa de Sud, marea strategie a lui Heyneke Meyer a fost luata de ape. In fata unei Argentine dezinhibate si feciorelnic agresive Springboks nu au putut mai mult.mSi nu din punct de vedere fizic ci din perspectiva meteo. Eseul lui Pienaar din minutul 2 e tot ce au putut face, pentru ca s-a petrecut inainte ca echipele sa treaca la etapa "murate de ploaie". In rest, tot ce le-a mai ramas -ca si in prima partida-jocul de picior. Nici baloanele nu prea i-au ajutat pe jucatori. Poate ca noile Gilbert balls sa mai estompeze cate ceva din efectele contactului acestora cu apa. Cel putin asa promit manufacturierii lor. Dupa cum meciurile nu pot fi comentate ca fiind normale, nici arbitrajele nu se pot evalua. Doi arbitri din grupa de elita, Jacko Peyper si John Lacey, au incercat sa tina sub control si sa minimizeze efectele conditiilor meteo asupra jocurilor. In linii mari au reusit. In detaliu, prestatia lor a fost la nivelul partidelor. Adica mediocre. Pentru ca mai bine nu se putea. E greu de crezut ca aceste conditii inumane pentru practica rugby-ului se vor mai repeta curand. Dar este bine ca IRB sa se gandeasca la vreo solutie pentru a contracara adversitatea conditiilor meteo extreme care se anunta a creste in frecventa (incalzirea globala, el Nino etc.). Imi aduc aminte ce revolutie a produs inaugurarea stadioanele acoperite in football, inventate de americani. Au fost si critici dar, in linii mari, evolutia jocurilor a fost menajata, conditiile de joc fiind, in linii mari, standardizate. S-ar putea gandi si pentru rugby o solutie pentru ca ceea ce s-a intamplat ieri sa nu se mai repete?