Era logic sa se intample candva. Am semnalat, dupa finala ERC cu Clermont Auvergne, ca in finala Top 14 de anul asta,.Toulon va fi invinsa de catre vesnica perdanta din ultimii ani. Dar, s-a intamplat mai devreme cu o saptamana. A fost Stade Francais cea care a curmat suprematia oamenilor lui Bernard Laporte.
De ce un ciclu? Pentru ca in multe sporturi exista o anume succesiune de perioade in performanta. In rugby-ul european au avut perioade compacte de dominatie absoluta Leinster, Toulouse, Leicester. Le-a urmat Toulon, a carei perioada de excelenta a durat trei ani succesivi. Ca si cazul celorlalte echipe mentionate, dupa excelenta urmeaza declin. Acesta are, si el, multiple cauze. Antrenori, jucatori, bugete si multe altele, dintre care cele psihologice sunt cele mai perfide. Cateva le voi evoca mai jos.
RC Toulon nu a mai ratat o finala de mare competitie. A jucat finalele 2012, 2012, 2013 in Top 14, finalele ERC in 2013, 2014, 2015 sau Challenge Cup in 2012. Anul acesta a avut cel mai mare numar de infrangeri, inclusiv acasa, in Top 14. A incasat 525 puncte (cu exceptia Stade Francais - 576) cel mai ridicat numar de puncte castigate de catre adversari in radul primelor 6 echipe ale clasamentului sezonului regular.
Ce se intampla in viitorul sezon? Va parasi echipa un numar de jucatori semnificativi, achizitii foarte utile in anii trecuti. De atlfel Boudjellal (si in spatele lui, Laporte) a recrutat numai jucatori de nivel ridicat, carora le expirase contractele cu federatiile nationale. Este cazul lui Bakkies Botha, Ali Williams, Carl Hayman, Chris Masoe. Nefiind sub contract cu vreun union acest tip de jucatori s-au dedicat total clubului din Rada. Asa a fost si cazul internationalilor englezi Steffon si Delon Armitage sau a lui Jonny Wilkinson. Prin contrast, si in special cu referinta la unele politici nationale,anumite union-uri permit in selectia reprezentativelor si recrutarea unui jucatori autohtoni care sunt legitimati in afara granitelor. Este cazul ARU despre care se vorbeste ca ar putea sa-i selectioneze pe Drew Mitchell si Mathew Giteau pentru RWC 2015. Ca new entry-uri, se dau drept certe doua piese grele, Paul O'Connell si Ma'a Nonu. Bodjellal pretinde ca James O'Connor mai are un an de contract cu Toulon. In discutie mai este cazul foarte disputatului Quade Cooper, jucator la Queensland Reds si sub contract cu ARU inca doi ani. Australienii au lansat deja suma pe care ar solicita-o ca despagubiri pentru "eliberarea" lui Cooper de obligatii contractuale. Pe lista de transferuri, inca neoficiala, (precontractele nu se iau in consideratie, daca nu sunt semnate si parafate de presedintele clubului/francizei care solicita jucatorul), se mai afla si americanul Samu Manoa (Northampton, care nu este foarte fericita sa-l cedeze). Pe lista cadetilor lui Toulon se mai afla si doi mijlocasi provenind din alte echipe de Top 14, Johan Pelissie si Eric Escande.
Practic se schimba o generatie, dimpreuna cu antrenorii care le-au valorificat forma sportiva. Pleaca deci, managerul Berrnard Laporte si antrenorul principal Pierre Mignoni. Vine alta echipa de antrenori, jucatori tineri si foarte putin utilizabili la inceput in stilul Toulon, jucatori mai experimentati care trebuie sa se acomodeze cu atmosfera si partenerii de echipa, cu stilul de joc. Ne amintim cat a fost tinut pe tusa Lee Halfpenny pana sa fie titular. Chiar si J.O.C a stat ceva in stand by pana a fost introdus in primul XV. Astfel, acomodarea nou-venitilor, in special in zona contactelor si relatiilor inter-umane, este esentiala pentru a scurta timpul iesirii la rampa. Situatia se complica atunci cand avem de-a face cu personalitati dificile, cum ar fi cazul lui Q.Cooper, pe care schimbarea de cultura sociala si ambient il poate dezechilibra din nou. Este cunoscuta duritatea (asprimea este cam mult spus) lui Boudjellal fata de actele de indisciplina din afara terenului. Investitorul, care ieri a a implinit 50 de ani, este un adversar nemilos al betiilor, scandalurilor si derapajelor de limbaj. Isi executa fara mila proprii jucatori (vezi, in timp, fratii Armitage). In cei cativa ani de cand sunt celebri, mai multi jucatori ai clubului au fost izolati de restul echipe fie pentru terapii psiho- Mermoz, Bastareaud, Botha fie pentru reabilitare dupa iesiri necontrolate. Revenirea lor in echipa s-a facut gradual si sub controlul direct al stapanului M.B.
Echipa clubului Toulon, cea care a adus din nou trei cupe ale Europei in Hexagon, mai avea un atu care acum, in acest an chiar, a cam disparut. Gradual, motivatia a crescut, pana la a atinge varful din finala 2015 a ERC dupa care a intrat pe panta descendenta, atunci cand era vorba de campionatul national. Cel mai de jos nivel s-a putut vedea ieri, la Bordeaux, in fata echipei din Paris. Care echipa era cu motivatia in faza ascendenta, dorea intens sa joace finala. Demotivarea a produs si numarul mare de greseli tehnice, lipsa de disciplina tactica in joc si absenta tonusului in fata unui obiectiv foarte exact conturat. Daca Boudjellal era responsabilul cu motivatia pana acum (acompaniat de Bernard Laporte), ieri niciunul din cei doi nu a mai putut ameliora caderea motivatiei pentru victorie. Imaginile din vestiar si declaratiile de dupa partida au fost edificatoare. Toulonezii au acceptat infrangerea cu aceeasi seninatate cu care, candva, isi umileau adversarii directi (vezi Clermont Auvergne). Lipsa de reactie la eseul din minutul 80+ a lui Julian Arias ar trebui predata intr-un virtual manual al invingatorilor si invinsilor. Era scorul 16-28, parizienii castigasera si se juca in 22-ul toulonezilor. Sirena sunase, acestia asteptau sutul balonului in afara. Cand parizienii mai ataca o data. Din orgoliu. Si asta face parte din portretul invingatorului. Si Arias culca, Morne Steyn mai rascuceste cutitul in rana si transforma. Alte sapte puncte primite in mai putin de un minut. Si asta in prelungirile partidei. Acest tip de atitudine al campionilor europeni nu a fost prezenta in niciunul din meciurile acestui sezon. Se bucurau ca partida s-a incheiat si ca, probabil, vor intra in vacanta. Renuntarea la obiectivul titlului din Top 15, care la inceputul sezonului era alaturi de obiectivul celui de-al treilea trofeu ERC, a fost produsul unui sezon (in cea de-a doua parte a sa), o data cu instalarea demotivarii. Si, as spune, unei stari de satietate. Energia provenind din motivatie, se consumase, mai jucau din suma de deprinderi pe care o acumuleaza profesionistii, nu mai inovau de loc si, in general, nu mai jucau ca echipa ci ca stransura de individualitati. Prea multe succese in prea scurt timp.
Un diagnostic sumar al starii de fapt de la Toulon indica un sfarsit de ciclu victorios si inceputul unui nou ciclu, al reconstructiei echipei pana la atingerea unui alt varf de performanta. Manager si antrenor noi, jucatori noi, obiective noi. Sa vedem cum se va descurca Mourad Boudjellal.Fenomenul Toulon este, deocamdata, de ne-egalat. Se ne bucuram de rugby, prieteni!
