Proiectul lui Boudjellal la apogeu: Toulon din nou campioana a Europei!

Toulon 23- Saracens 6. O finala de mare angajament fizic, intre doua echipe cu foarte multa experienta si, fireste, foarte motivate pentru victorie. Un fel de cap de drum pentru mai multi mari jucatori care se vor retrage din sezonul viitor. Specialul Jonny Wilkinson, de excemplu. Sau Steve Bortwick. Si Alain Rolland a oficiat ultimul sau meci la nivel international. A fost si ultima editie, a nouasprezecea, a Heineken Cup. Ambele echipe ale finalei au castigat campionatele regulate din tarile lor si, duminica viitoare pot castiga finalele play-off-urilor respective. Rugby european la varf. Saracens a rezistat o singura repriza, prima, ruloului compresor al multinationalei touloneze. Dar nu a reusit sa inscrie decat din doua lovituri de pedeapsa. Si asta in timp de oamenii lui Bernard Laporte si Jaques Delmas au inscris un eseu mai mult decat frumos dupa o combinatie plecata de la Wilkinson, Giteau isi "pune" un balon de urmarire, balonul ii revine acestuia de la Drew Michell cu o pasa de jos, placat fiind, Giteau recupereaza si culca. Wilkinson transforma. Era minutul 31. Si scorul 7-3. Cele trei puncte ale Saracens fusesera inscrise in minutul 4, dupa o greseala a lui Burden in gramada. In sfarsitul reprizei, Wilkinson isi onoreaza renumele cu un drop goal de la circa 30 metri. Repriza se termina cu un un 10-3, diferenta fiind recuperabila de catre Saracens, care stateau bine pe picioare pana atunci. La reluare, Farrell reduce din scor dupa ce Chiocci cedeaza in gramada (de altfel Chiocci a fost cea mai vulnerabila piesa a echipei din Var si dupa aceasta penalitate a fost inlocuit). 10-6. Ies si Botha si Roussouw, care au jucat excelent in aparare pana in acel moment. Si incep sa intre rezervele Toulon-ului. Odihniti si cu motivatie de joc excelenta. Wilkinson majoreaza diferenta (13-6) dupa ce Mako Vunipola (niciunul din cei doi frati nu s-au remarcat azi) tine mingea la pamant exagerat de mult. In minutul 60, pe fondul dominarii din ce in ce mai evidente a Toulon-ului, vine si al doilea eseu, la fel de frumos ca primul, si plecat tot pe initiativa lui Wilkinson. Care il lanseaza pe Mathieu Bastareaud. Blocat de apararea englezilor, paseaza lui Fernandez Lobbe, care continua sa inainteze si este in situatia de a marca. Dar, altruist si sportiv, acesta considera ca Juan Smith e mai "liber" iar acesta culca in eseu. Wilkinson transforma si ridica diferenta la 20-6. Trei minute mai tarziu, Farrell il ataca neregulamentar pe Habana, dupa ce acesta pasase, si vine inca o penalitate impotriva celor de la Saracens. 23-6. Din acest moment englezii cad psihic iar Toulon devine tot mai insistenta in atac. Iese Farrell (care nu a fost in zi buna de joc)si intra Hodgson. Toulon sarjeaza multiplu in 22-ul Saracens, cea mai lunga ofensiva avand 18 faze continui si , culmea sfidarii adversarului, Bastareaud incearca si el un drop-goal (total nereusit, dar probabil ca anumiti jucatori se antreneaza pentru asemenea surprize). Si, pe fondul dominarii bogatei corporatii franceze, meciul se incheie cu 23-6, dupa ce , in minutul 78, Maxime Mermoz il inlocuieste pe Wilkinson. Omul meciului a fost declarat, cum era de asteptat, Steffon Armitage, in mare forma in acest sfarsit de sezon. Eu l-as fi preferat pe Drew Mitchell care a muncit enorm si a fost foarte eficient in tot ce a construit. De la Saracens i-am retinut pentru jocul lor activ pe flankerul Jaques Burger(supercampionul placajelor, David Strettle si pe Brad Barritt (spontan si inteligent in aparare). Fratii Vunipola, mediocri. La Toulon, in afara de Sir Jonny s-au detasat Juan Martin Fernandez Lobbe, Tillous Borde, un demiu foarte rezistent intreg sezonul la jocul agresiv al apararilor adverse, Drew Mitchell si Matt Giteau (un foarte bun coordonator al trei sferturilor si excelent pasator). Asa s-a scris istoria acestei finale. Saracens a facut in ansamblu un joc decent, nu foarte eficient pentru ca jucatorii erau evident obositi dupa un campionat intern foarte angajant si un ultim meci, extrem de disputat-in ciuda scorului- cu Harlequins- in semifinalele Premiership. Toulon, in schimb, pare inepuizabila atunci cand se concentreaza pe victorie. Azi a avut efectivele de baza aproape complete chiar daca unii jucatorii nu mai duc, motivul fiind varsta, un meci complet, cum ar fi Botha sau Hayman. Si a aratat ca locul sau e in varful ierarhiei in al doilea an consecutiv. Dar, pentru Boudjellal mai ramane o ambitie, restanta de anul trecut. Sa treaca, ca revansa, si de Castres in finala Top 14. El stie foarte bine ca in sezonul viitor esalonul de superplayeri se diminueaza serios. Doar cativa din jucatorii actuali de "mport" au mai semnat pentru sezonul/sezoanele viitoare. Wilkinson, de exemplu, va incepe cariera de antrenor cu suteurii. Lui Lee Halfpenny ii va trebui o perioada de acomodare cu echipa si antrenorii ca sa il inlocuiasca pe Jonny ca marcator de puncte. Problema uverturii ramane deschisa. Nici James O'Connor nici Rory Kockott nu vor veni sezonul viitor. Aici proiectul lui Boudjellal a esuat. Probabil ca va conta pe resurse interne (ca, de exemplu, Frederic Michalak, cel inconstant). Dar, vorba neamtului, wait and see. Oricum, ambitia si caposenia lui Mourad Boudjellal (pedepsit oficial de nenumarate ori si deloc agreat de staff-ul rugby-ului francez, ca si Bernard Laporte)au dat roade, patru finale in doi ani, doua HCup si doua finale Top 14 (cea de peste o saptamana poate fi o formalitate, desi Castres e o echipa plina de surprize). Proiectul RC Toulon a reusit si va ramane in istoria recenta a rugby-ului european. Multumim, Mourad, pentru razboiul tau cu toata lumea! Armada ta arata excelent.